Pe frontul sufletului se dau războaiele singurătății
Și cad ostași de lacrimi secerați de umbre
Bătăi de tun sparg liniștile vieții
Urlând pustiul prin reci catacombe
Florile cad în noroiul amar
Ultima panseluță are pete de sânge
Ostașii din suflet se zvârcolesc prin jar
Și ceața în valuri se-aude cum plânge
Doar pământul mi-e martor, e noapte și frig
Apune și luna cum stau și te strig
Doar ceața dansează îmbrăcată-n voal
O dulce mireasă de gloanțe și jar
Mi-e frică, sunt singur iar noaptea-i tăciune
Curg stele pe cer și apun vise-n mine
Ești doar o nălucă prin doru-mi pustiu
Cu părul tău negru, pari omul meu viu…
În jur cad ostași cu iubiri netrăite
Strâng poze în mâini și în răni au ispite
Durerea e doar un vecin de salon
Cu rana topită într-un strat de tifon
Și geme povești din trecutu-i amar
Silabe pustii de oftat și zadar
Clopote bat în biserici uitate
E acru războiul și e plin de păcate
Nu plânge, îți dau un capăt de gând
Să pășești cu credință acum, ca și când
Din mine s-a scurs un ocean de iubire
Și curge duios spre a ta nemurire…
Terapie prin scris 