Dylan

17 aprilie 2009 – 9 aprilie 2021

Vineri, 9 aprilie 2021 a fost cea mai tristă zi din viața mea.

Dimineața mi-am băut cafeaua amară printre lacrimi și ochi. Da, ochi. Pentru că în adâncul ochilor unui suferind găsești eternitatea. Acolo în miezul irisului poți să privești eternitatea în ochi. În ochii tăi era deja târziu, dar era cald și bine și era Doamne, atâta bunătate!

Mai aveam 6 ore. 6 ore, 360 de minute! Puțin, Dylan! Atât de puțin!
La ora 14,15 urma să ne ducem câinele pe ultimul drum.

O injecție care să-l adoarmă și să-i curme suferința. Cancer. Un cancer agresiv care ni l-a luat într-o lună de zile. Rapid. Totul a început într-o zi de luni cu câteva picături de sânge. Totul s-a sfârșit într-o zi de vineri cu o picătură de sânge, rămasă înțepenită între două lumi.
Noi am rămas înțepeniți în durere, o durere ce nu se poate exprima în cuvinte. Dar ce facem cu golul acesta? Cu ce umplem golul rămas? Unii zic că trebuie să-l umplem cu lăbuțe tinere, alții cu lăbuțe abandonate, unii cu lăbuțe vagaboande. Da, poate că au dreptate, dar eu cred că golul trebuie umplut cu iubire, numai cu iubire.

Lecția pe care a lăsat-o Dylan pe pământ e o lecție de iubire și devotament. E o lecție simplă ce e închistată în celula primordială din care am evoluat toți, și este lecția iubirii fără limită, fără interes și fără preț. Iubirea simplă și sinceră pe care dacă vrei o poți găsi în ochi, în adâncul acela fără sfârșit din care ne privesc toți bunicii noștri (și câinii noștri dragi). Te voi cinsti Dylan, iubind! Nu am talentul tău dar mă voi strădui, promit.

Dylan

nu știu cum să comunic acum cu tine, azi am tăiat din cârnațul acela ce miroase de te trezea din somn și n-ai venit. La început m-am supărat și am plâns dar apoi am simțit o pală de vânt și am știut că dai din coadă undeva, bucuros. Mereu am crezut în terapia prin scris, în vindecarea prin cuvinte, în exprimarea emoțiilor prin artă. Îți scriu, Dylan. Uite, am făcut și un blog nou, și scriu, pe iarba pe care acum câteva zile te smotoceam și te enervam, și te pozam. Când va veni momentul ne vom întâlni pe Rainbow Bridge! Eu voi fi cea cu crenwurstii 🙂

ps: dacă o vezi pe Muza mea pe acolo, spune-i să lase distracția și să vină că avem treabă.

Te iubesc, blănuță

dacă mă înțelegi, dacă ai pierdut și tu un animăluț drag, dacă știi cum te privește un Golden Retriever când feliezi un cârnaț, lasă-mi o lăbuță ca semn