Liniștea… din Vamă

Cum nisipul curge duios, pe fanta sălbatică a unui val, tras, atras, în adâncuri nelecuite… sau nelocuite, cum le-o fi zicând. Așa. Pe modelul acela de lentoare, de pace, de zare largă, de albastru căscat ireal în fața ochilor.

Se gândea… el. Apoi se gândea și ea. În timp ce se gândeau ei doi, s-au privit în ochi și și-au zâmbit. Așa. Nu aveau pretenția nici măcar a vreunui sughiț, sau șoaptă. Nimic. Undeva departe, doi pescăruși aveau un mic scandal domestic. De duminică dupămasa. Ceva gen: Cum??? N-ai plătit factura de curent??? Păi, ne-o tăiat curentul! Picăm în mare!!! el

ea…  Calmă, dădea din aripi, ceva de genul: picau-aș în ‘ai mai adâncă mare, că ești un prost! Poate dau peste vreunul care în loc să-și bea banii pe bere la cioc, ar plăti curentul. Dinspre mare, dacă se poate. Nu dinspre câmpie, că ăla ne suge aiurea. Curentul.

… el, îi zâmbea gândindu-se la blocuri, la mirosul duminical de ceapă prăjită și de deodorant ieftin. Ultima, se dădea cu Impuls. Și acum. Când deja La vie… e cât se poate de Belle, futu-i!!! Dar avea craci faini. Epilați cu Bic.

… ea, se gândea că o apucă sughițul, că nu mai bea niciodată aperol și proseco și căcaturi din astea dulci, că-i fac gaze. Nu frate! Vodcă, absint, tequila, fără sirop. Și se gândea că nu și-a adus cartea aia faină pe care o citea vara trecută cu voce tare și după zece minute în jurul ei s-au adunat șapte bărbați. Unul s-a îndrăgostit de ea: – Ce căcat, tu femeie??? Păi? Cine citește Beigbeder cu voce tare în Vamă??? Tot el era indignat. Îndrăgostitul.

… luna era mică, mai mică decât și-ar fi dorit-o ea, dar mai mare decât și-o imagina el. El nu avea amintiri cu Vama, că era prima oară aici. Pierdut, beat, fericit și liber.

  • Mă, unde sunteți? Măi, ăi, buei???

Blugii și geaca de blugi, noroc că le-am luat pe mine. Ruxacul? Aveam o carte, două pateuri Bucegi și o bere la pet. Fix. Pot trăi și fără…

Dimineața i-a prins… răsăritul la fel. Ea citea cu voce tare, el o privea ca pe ceva ce iese din mare, se lungește peste imaginația lui, dă din mâini transformând marea în vodcă, dă din craci, epilați și sărați, lumea lui se transformă în ceva magic și perfect. Nimic nu se compară… clipa, e largă ca un vagin neîntâlnit, e deplină, cu toate zămurile în ea… el zâmbea.

… și-a amintit brusc și subit că nu a plătit curentul: Futu-i, n-o să am snapchat când mă întorc… apoi, îl pufnește râsul… e perfect!!!

A iubit-o. Ca pe ceva ce nu-i aparține, un loc, o aromă, un vin tremurat, sau un chin… Ea? L-a uitat. Venerat. Eviscerat… că doar na, e perfect…

Dragostea durează trei ani (urla ea între două shoturi) dar marea e veșnică ( șoptea el, fermecat)

Liniștea… va curge-n mine… noi… doi…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s