Daddy

Oarecum viața l-a luat într-un vârtej neplanificat. I-a plăcut o fată. Nu s-a gândit la viitorul îndepărtat, doar la cel din noaptea aceea. Fata l-a plăcut și ea. Chimie? Poate… Destin? Posibil… Iubire? O da!

Acuma, îl privesc cum discută cu băiatul lui deja adolescent, cum o încurajează pe fata lui, cum își îmbrățișează soția după o zi grea la muncă. Luptă ca un războinic cu fiecare clipă, cu fiecare minut, luptă cu viața, cu timpul, cu toate cărămizile din zidul care ne înconjoară. Îmi place, că are momente când redevine copil, chiar el, băiatul de altădată, și se joacă cu un amplificator, se minunează la două boxe, îi lucesc ochii la un disc nou, fierbe efectiv când eroii lui fac un pas spre el, cumpără bilete, organizează, face și el un pas către visul lui. E copil, un copil frumos, pe care, știu că oricât de bătrână voi fi am să-l iubesc și am să-l caut… apoi devine serios, cu alură de părinte responsabil, trasează sarcini, pune mici bariere pe care mai apoi tot el le ridică pentru că e genul ce nu suportă zidul, din principiu… trasează doar niște chenare fine, dulci, în care fiecare dintre noi vrem să ne încadrăm, fără să simțim nici o dificultate sau vreun compromis.

Tații… oricare dintre ei, sunt copii mai mari, frumoși, sensibili, care încearcă, se străduiesc, fac sacrificii, se luptă cu lupii, cu oile, cu urșii și mai ales cu sistemul, care e cea mai mare curvă… tații, ei sunt cei care iau atitudine, și pușca de vânătoare atunci când fata lor vine cu primul băiat acasă. Dar tot ei sunt cei care plâng cu lacrimi adevărate când tot pe ea, fata lor, o văd îmbrăcată în rochia albă de mireasă. Mamele sunt date cu rimel, common!

Tații… ei sunt cei care pentru prima dată fac o demonstrație de : cum să-ți razi mustața, fără să-ți tai nasul! Tot ei sunt primii care țin un adevărat clasament al echipei de fotbal preferate: uite, dacă ia aici trei puncte se califică acolo! Și fiul tău se uită absorbit de inteligența lui: Chiar? Dar de unde știi? Și de aici pornește o adevărată epopee prin campionate, meciuri amicale, istorie etc.

Tații… tot ei, te ridică și pe tine pe un piedestal pe care nimeni nu te-a mai ridicat. Păi ce ne-am face noi fără mami? Mami așa și mami pe dincolo, mami e deșteaptă și frumoasă, pe mami am iubit-o din prima clipă, mami e superfemeie, ea face totul posibil. Când defapt, mami a făcut numai o tocană bine condimentată:)

Dar să nu o mai lungesc, tații sunt cei pentru care noi, mamele, ne facem toate tratamentele pline de chin, gen, epilat, smuls sprâncene, tatuat buze, peeling cu ardei iuți, întinerit și tonificat părți intime etc. și tot pentru ei golim și carduri să ne luăm parfumul x și spray de colorat pielea capului sau te miri ce alte măscări.

Pentru ei, azi, jos colopul și sus paharul!

Vă iubim, chiar dacă uneori voi habar n-aveți:)

father-dad-quotes-sayings-my-king-favorite-quote

Anunțuri

4 păreri la “Daddy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s