40+

O după-masă leneșă de marți. Deschid plictisită laptopul. Câinele mormăie cu mesaj: serios, iar? Păsăretul zboară niște zboruri neînțelese de ochiul uman, ciripind emoționate prin aerul static, în sfârșit, fără vânt. Undeva în casă, cântă un blues. Undeva, la noi în casă, mereu cântă un blues… pe facebook, articole, articolașe, poze, căpșuni, mâțe, boticuri, Trump, sfaturi de cum să… sau cum să nu… și iată… 40+

Citesc. Îți dai seama că am 40+ dacă brusc, devin interesată de ceva ce are acest titlu. Un bărbat scrie despre frumoasa vârstă a femeii, de peste 40. Îmi place, scrie așa cumva cu balsam și admirație. Acuma degeaba ne tot ascundem după deget, dar o femeie de 40+ are nevoie de admirație. Măcar de la ea însăși. Rămân gândită, cu mintea hai-hui printre toate aniversările mele trecute, printre toate cotloanele ascunse prin care ne sărutam, printre toate zâmbetele șugubețe în care se ascundeau toate cheile camerelor în care puteam să ne iubim nederanjați. Distanța dintre mine, cea de acum, și ea, nu e mare. Cel puțin eu nu o percep ca fiind una mare, dar brusc, mă împiedic de toate saluturile formale gen: sărut mâna doamnă, doamna X, ce faceți, doamnă? și deobicei când eu mă împiedic cad ca o balegă fix în nas, iar momentul acela când pupi pământul și în fața ta e numai un întuneric dureros, te face să te întrebi: what the fuck?

M-am întrebat de nenumărate ori, de câteva ori chiar am încercat să propun o formulă mai degajată, zi-mi servus sau hey… lasă formulele de politețe. Dar mi-am dat seama că nu ele sunt de vină, bietele. Totul e doar o distanță. O distanță ce se iscă între generația mea și a celor care au cont pe snapchat și știu să-l folosească, a mea și a celor care au auzit de Ceaușescu doar din vorbe, a mea și a celor pentru care șapte pietre și țări orașe sunt ceva branduri de șosete sau de jocuri pe calculator, vechi și ne-updatate. Și totuși distanța mea e atât de mică. Între mine, cea care plângeam la Hair, între mine, cea care ascultam Doors încercând să scriu versurile, între mine, cea care mergeam să culeg frunze uscate toamna la Pădurea Rotundă, între mine și ea…

Zâmbesc… știu că undeva în colțul zâmbetului meu sunt eu, în stropul acela de privire irosită pentru tine, în tine, sunt eu, în vorba aceea, dulce, amară, cum o fi, mă regăsesc eu… și sunt bine, așa de 40+ Tinerețea nu e o vârstă, e o stare. Sunt riduri, carne ce curge, fire albe, sâni lăsați, dar toate acestea învelite într-o piele fină ce întregește tot ceea ce sunt. Sunt tânăr, Doamne, tânăr… pentru că nu m-am pierdut de mine, mă caut în fiecare clipă și mă găsesc, cu toate emoțiile și amintirile înnodându-mi cu ochi de aur tot ceea ce am fost și sunt.

În stânga mea o cioară gălăgioasă, în dreapta mea o albină căutând culoare, în mine, tinerețe, poftă, viață!

40+ să te fut… ești doar o cifră:)

ps: ai aici articolul care m-a inspirat http://www.catchy.ro/o-femeie-de-40-face-cat-doua-de-20/101193 îi mulțumesc autorului:)

ps2: îmi doresc liniștea și totodată învolburarea mării, vârsta ei, culoare ei, războiul și pacea ei…

13245240_1701406626779978_7781809798448722667_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s