L’amant

Starea cea mai străină de mine, e starea de sâmbătă seara, când scriu. Nu știu niciodată în ce cârlig al vieții s-o prind. Vuiește, mustește, e vie, e verde. Un verde crud de primăvară necoaptă. De muguri subnutriți și de soare palid, ca o umbră de galben pai…

Era seară, mirosea a pământ reavăn și a buruieni nedospite. Pașii mei erau un fel de șotron neregulamentar, împiedicat, trei-șapte, doi-spre-zece, poartă-n casă. Eram beat. De fericire, de primăvară virgină cu muguri de floci și spuză de polen necopt. Pe naiba, eram beat de vin acru din scursuri de picuri necopți. Sughițam în neștire, râzându-mă. Mă, prost ești! Ce gargară inutilă. Ca și cum Dumnezeu îți dă viață degeaba. Să f*ți și tu ceva, un găuroi, o subtilă deschizătură, un vis nelăbărțat, căscat corespunzător în jurul… sau pe… acel ceva al tău. Nu. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune în poală. Să fie clar.

Ea s-a plictisit. Era varianta cea mai plictisită a Sophiei Loren. Plictisită cu ochi. Mari, migdalați, buze roșii, prelungite parcă pe marginea senzuală a paharului de shiraz ce stă în fața ei. Un pahar sec, fără punct terminus, doar un continuu infinit. Gât suav de lebădă arogantă și gând feminin cu parfum de respirație orgasmică uitată prin așternuturi.

Știam ce să fac cu ea. Sex. Sălbatic și tandru ca o ploaie de vară prinsă pe nepregătite. La fel era prinsă și ea în toată relația asta. Eu, barman și colecționar de muzică veche, ea, singură și colecționară de iubiri noi. Întâmplarea face că indiferent de cum își unduia ea șoldurile, mie îmi venea să o tăvălesc prin toate ungherele mici și înghesuite ale camerei pline  de tinerei cu pofte. Majoritatea poftelor se rezumau la vin acru, vodcă expirată și țuică îndoită cu apă. Și toate în pahare, pe care eu trebuia să le spăl, un fel de botez antepre… înainte de. Se subânțelege că n-aveam timp. Deloc. Nici de „Sophia Loren” nici de buzele ei. Până când ea, cu o moacă plictisită mi-ar spune: habar nu ai să speli un pahar! ești varză! atunci m-aș opri. Aparent uimit. Habar nu ai să țipi, nici voce nu ai! Apoi un râs ca o poftă de dulce, ne-ar mânji cu degete de ciocolată buzele acrite de atâta verb cumsecade.

Am tăvălit-o între chiuveta de spălat vase și cea de uscat pahare. Era ea. Cărnoasă, ochioasă, cu buzele flămânde și sexul gelatinos. Era ea, zvâcnind, mustind, unduindu-se ca o pânză de păianjen într-un miez de tornadă. Eram eu. Nemaiștiind cine sunt. Câteva pahare s-au spart. Ghinion. Șapte ani de-acum încolo. Mă durea fix în oo. Alea mai brici oo, ce le aveam. Am fost mândru preț de două ture de mașină de spălat vase. Mdaaa, două ture. Ok, ok, program de half capacity, recunosc. Că n-am avut clienți mulți. Era marți seara de după luni.

Le-am șters și le-am așezat pe raft. Muzica mieuna, frumos, blues de trei dimineață, du-te acasă, nu mă duc, hai să bem ceva. Exact… Cel mai bun album al lor. Fredonam amândoi. Două pahare le-am spălat degeaba pentru că le-am murdărit la loc. Whiskey, mother fucker! Un crac de soare, pe la cinci, pe colțul ochiului ei. Un alt crac de soare în paharul meu gol. Nu pleca! Trebuie!

N-am mai văzut-o de atunci. Am închis pe la șapte. Nu mai era nimeni pe drum. Nimeni în lume. Am rămas singur. Singurul om printre oameni.

Anunțuri

O părere la “L’amant

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s