Arome londoneze

Se zice că Londra e un oraș care tușește pentru că e înecată în smog. Ceața groasă și densă mângâie plămânii Tamisei până la a irita toate sufletele ce-și fac traiul în bătrâna capitală a insulei. Se mai zice că plouă mărunt și des, că umbrelele se tot strică de la vânt, că plumbul bacovian ar avea o altă greutate aici, că nu poți decât să intri în vreun pub din 1800, cu podele ce scârțâie și pereți ce vorbesc, să-ți iei un whisky și un trabuc și să scrii.

Se zice…

Dar hai să-ți spun eu ce-am văzut într-un moment foarte apropiat de cel în care tu citești cele scrise de mine.

Martie, 13, o zi de luni pe la amiază

Primul lucru pe care l-am văzut după ce am coborât din mașină a fost un magnoliu imens, cu flori mari roz cu miezul mai movuliu, ce semănau cu niște păsări exotice, odihnidu-se neclintite într-o grădină… o doamnă cu părul alb planta ceva pe o terasă, niste toporași și două cyclamene cu flori vesele ca niște niște boabe de cireșe agățate în urechile unei fetițe blonde cu ochi mari. Nu mai trebuie să-ți spun cât de verde era covorul de iarbă pe care erau așezate cuminți și estetic niște dale de piatră ca o cărare spre o bancă sau poate spre un alt parc. Nici cât de albastru și de liniștit era cerul n-am să-ți spun. Uneori când cerul e albastru și lumina puternică mă gândesc că acolo sus îngerii se bulgăresc cu stele ce se sparg și împrăștie lumină din ele. Parcă și auzeam clinchete… dar nu, alea erau de la o construcție apropiată. Mici lovituri de ciocan, prietenoase dealtfel, îți reaminteau că ești într-un oraș mare și populat.

Am plecat spre Soho, unde trebuia să ajungem la un concert.

17328121_1246169762127838_383909983_n

chinezi mici și rațe fripte

Au început aromele. Știi, întotdeauna mi s-a părut că Londra miroase a mâncare și parfum. O combinație de arome orientale, de turmeric cu chimion, de curry cu fori de dafin, de masala și santal, de aromele cafenelelor turcești unde ca niște soldați ce păzesc terasa, stau aliniate narghilele colorate. Toate aceste arome se combină duios și alunecos cu magazinele luxoase din care răzbat parfumurile fine. Doamnele elegante care lasă după ele un val ademenitor cu miros de lire sterline, multe… bărbați stilați cu ceasuri și cămăși cu gulere noi și manșete perfecte, grăbiți să găsească un loc la terasele pline. E o forfotă de primăvară, toată lumea e veselă, râd, povestesc, stau în piețe, ascultă muzică, unii dansează, beau bere, cidru, vin, chiar și cafea sau ceai. E ora mesei, când toată Londra iese din birouri la un prânz stropit cu veselie și alcool. Nu știi cum trece timpul, cum amiaza se topește într-o după-masă frumoasă, cum lumea deja iese de la lucru, mai veselă, mai dornică de povești și de o băutură pe o terasă. Nici nu-ți dai seama când soarele își adună razele la somn, când căldura de peste zi se transformă într-o răcoare plăcută, nici nu-ți dai seama când ochelarii de soare poposesc în genți și buzunare puse în pijămăluțe mici de așteptare ale razelor ce-or mai veni.

Nu ne-am propus să vizităm nimic de data asta, doar să hoinărim prin Soho, să intrăm în magazinașele mici de muzică, să răsfoim miile de vinyl-uri, de dvd-uri, de cărți, să admirăm clădirile, să mâncăm street food, să bem bere, cafele și ceaiuri delectându-ne cu mâna creativă a designerilor ce au aranjat vitrinele magazinelor. Sincer, eu atâta imaginație nu am întâlnit niciunde. E o încântare să te uiți la vitrinele magazinelor, cum blugi tăiați formează o perdea sau cum stau hainele pe buchete de paie, nu există multe manechine dar cele care există nu sunt ca restul, sunt mai noncomformiste, mai plictisite, exprimă ceva, unele nu au cap, altele se strâmbă. E un spectacol întreg care pe mine mă fascinează.

17321511_1246169098794571_1063632985_n

la ce-ți mai trebuie cap dacă ai ghete?

Dar unde să bem o cafea și un ceai dacă nu într-o librărie, printre cărți?

Waterstone, cea mai mare librărie pe care am văzut-o în viața mea. Cinci etaje, nenumărate categorii de cărți, de unele nici nu am auzit. Full de lume, toți caută, cumpără, citesc. Cafeneaua e plină de oameni cu laptopuri, scriu, beau cafele, unii povestesc, citesc, editează poze și nimeni nu stă degeaba, poate doar eu, rămasă într-o neclintire de uimire și admirație. Am ajuns până la etajul trei după care am renunțat, era deja târziu și mi-am zis că mai bine îi las acestei librării favoarea de a o vizita pe îndelete cu o altă ocazie.

17270600_1246169198794561_821042474_n

waterstone, intrarea ai din dos

17352893_1246169362127878_1075790711_n

vedere din cafenea

17352961_1246169522127862_426011063_n

Keith, ce faci tu aici pe pereți?

Seara a adus cu ea alte arome, oameni lejeri, fiecare îndreptându-se spre ceva, un concert, un pub, o petrecere, o cină liniștită, o întâlnire romantică, o despărțire.

Era un bărbat înalt și negru, destul de frumos, îmbrăcat într-un trenci gri, cu o fată blondă, tunsă cleopatra agățată cu ambele mâini de gâtul lui, sărutându-l din când în când, foarte aproape de el, lipită chiar de el. ”Luați-vă o cameră!” eu, în gândul meu, rostind însă cu voce tare, la care soțul meu îmi spune: ”Se despart. Limbajul corpului. Ea ar mai vrea și el abia așteaptă să scape!” M-am întors să mă uit mai bine. Într-adevăr, ea se agăța de el, el agăța plictisit o plasă, preocupat mai degrabă de ce e în plasă decât de ce e lipit de el. El se uita în jos, ea se uita la el … cu lacrimi în ochi.  ”Ok, luați-vă două camere atunci” am tras eu concluzia în stilul meu.

De concert nu îți scriu că nu mai am timp și oricum nu-s așa de talentată să am cuvintele necesare pentru a descrie o artistă deplină. Îi las pe alții. La ieșire însă, la capătul străzii o clădire superbă, și două luni. Nu, toanto, e doar una! Cealaltă e un felinar.

17321449_1246168868794594_1242112428_n

clădirea asta superbă e un mall

Când luna e deja deasupra clădirilor, londonezii se duc spre casă. Gurile de metrou sunt pline, forfota se domolește, micii negustori își aduna marfa de pe tarabe, mătură în fața magazinelor, camioanele descarcă liniștite marfa pentru a doua zi, ferestrele se aprind una câte una, tot mai multe, tot mai vii. Viața continuă după perdea, mașinile se odihnesc, stelele tronează peste luciul Tamisei, un bărbat întârziat încearcă să îndulcească o nevastă supărată cu un buchet de flori, o femeie gândită se grăbește poate să-și hrănească familia, un cerșetor cu un câine adună chiștoacele din stația de autobus, iar noi, noi ne urcăm în mașină bucuroși de primăvara de azi, de tot ce am văzut și am simțit într-o zi londoneză.

17274743_1246169042127910_658215765_n

se lasă seara pe Regent

Dacă vrei să vizitezi Londra, asigură-te că ai o zi la dispoziție ca să hoinărești, pe străzi, prin parcuri, să n-ai nici o țintă doar să privești oamenii, clădirile, situațiile, limbajul trupului, stilurile vestimentare, mersul oamenilor. Să-i privești încercând să le ghicești povestea… merită, pentru că îți dai seama în mijlocul unei mulțimi de oameni că suntem umani, unici dar totodată legați prin toate stereotipiile și prin toată haina asta umană pe care o îmbrăcăm zi de zi. Suntem oameni, diferiți, de rase și credințe diferite, ne pieptănăm diferit, trăim diferit, simțim diferit, dar totuși la nivel de umanitate suntem același bulgăre de emoții, de gene și de instincte. Oare de ce uităm de atâtea ori asta?

… și asigură-te că vezi întotdeauna ceva frumos, e acolo, doar trebuie să-l zărești.

M-am întors acasă, mai bogată, cu siguranță mult mai bogată!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s