Catchy.ro

Acum câteva luni, vară

Îmi amintesc că era vară și stăteam tolănită sub glicina mea ce își arăta indecența perfectă de ciorchine mov, deasupra capului meu nedormit. Am început să scriu Zelda. Atunci era doar o povestire, în mare parte cu o notă de autoironie și un fix de-al meu: nu voiam să scriu ca o femeie, visam să scriu ca un bărbat. Am încercat, dar nu m-am străduit, era cald, berea era rece, păsărelele cântau, glicina ploua violet și mirosea demențial. Tot Universul era împotriva mea. Am adormit cu laptopul în brațe și cu Zelda în fașă.

După câteva luni, iarna

Catchy.ro e un site mișto. Chiar foarte mișto. Unele scrieri sunt ca niște file rătăcite din cărți. Te gândești așa că trec vreo trei cărți bune pe lângă tine și câteva pagini îți pun piedică, citește-mă, prostule! Și le citești, și râzi, și plângi, și până la urmă, nu asta-i adevărata valoare? Să smulgi reacții de la cititor?

Ei, catchy o face! for sure!

Am trimis-o pe Zelda la ei. Au primit-o destul de bine. Apoi s-a întâmplat ceva… mi-am zis, hai să încerc să scriu în aceeași tonalitate, și am scris, și scris, și scris. Acum mă aflu la cel de-al șaselea (cred) episod din Zelda, și îmi place, al naibii, mă distrez și eu.

Știu că sunt o pacoste pentru catchy, scriu repede, cam cât beau un pahar jumate de vin, nu prea corectez, citesc odată și valea, îi dau drumul. Catchy trebuie să corecteze, să alinieze, să sublinieze, deci, toată munca asta le aparține și le mulțumesc! De obicei scriu înainte să mă culc, lucrez de noapte deci mă culc ziua. Scrisul e un fel de transă, se produce repede, se respiră tot, apoi se doarme liniștit. Când mă trezesc, e ca un vis! Uau, am scris! Am și trimis ce-am scris. Apoi recitesc. Și râd ca proasta. E momentul în care mă întreabă soțul ce-am pățit? Nimic, am scris pentru catchy, doar atât!

Dacă ajungi să râzi la propriile scrieri înseamnă că ești varză! Deci, poți să continui!

Pentru că e sâmbătă, weekend, bucurie, veselie, îți dau linkul, poate mă citești, poate găsești un zâmbet ascuns printre rânduri, poate îmi dai credit și mie și site-ului catchy, că na, uneori e fain să existe ceva, cineva să adune toate scrierile la un loc.

Mulțumesc catchy, că mă faci bărbat, nici mama n-a reușit!

citește-mă aici ZELDA (ultimul episod, dar găsești linkuri de trimitere la precedentele)

 

 

 

 

Anunțuri

5 păreri la “Catchy.ro

  1. Mulțumim, Erika! Ne-ai picurat ambrozie pe limba scoasă de plăcere. Bine primite-s oricând jocul, condeiele, umorul. Hai, spor la scris și fă-ne celebri pe lângă tine. Să ne lăudăm că te știam de când erai mică. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s