”NO, AMU’ ÎI BAI”

Nu-mi vine să scriu azi. Mi se topesc gândurile ca niște țurțuri de pe casele de munte. Fiecare picur cade gălăgios în beciul întunecat al așteptărilor mele. E ca un marș de pași apăsați, insistenți și nemiloși. E ca un tropăit de cizme militărești pe o podea de cameră părăsită. Iar ecoul, of, ecoul… un fel de ”nu ești în stare, nu ești în stare, nici măcar nu ești în stare”. Ok! Îmi torn un pahar de vin, mă liniștesc. Nu sunt în stare. Ok, ok, nu sunt în stare!!!

Câți de ”nu ești în stare” mi-am auzit de la mine? Am pierdut șirul numărătorii. Și? Ce-ar trebui să fac?

În fiecare dintre noi există o voce, un fel de alter ego, care stă de pândă și e ca o cață. Dacă mănânci un desert începe… nu ești în stare să te abții, dacă nu faci ce ți-ai propus… nu ești în stare să… dacă vrei să te muți în casa de lângă ocean și să scrii cuvinte pe hârtie începe… pfuai, nu ești în stare, ce tot visezi? nu ești în stare, termină, du-te la lucru, fii oaie!

Dacă te revolți, îți bagă un pumn plin de nu ești în stare în gură, în suflet, în minte, în vis. Apoi râde pe sub mustață cu dinți stricați și galbeni. Fii oaie! Dacă ești oaie te susține, te mângâie pe cap, îți dă câte o bomboană din cauciuc colorat la care să sugi cu spor, îți dă impresia că îi pasă, îți mărește cota de stimă de sine cu câte un zâmbet fals și murdar, parcă mânjit de rahat, de rahat de oaie, îți mai spune ”uite ia-o pe acolo că e mai sigur” Tu te duci, dai de gropi, îți julești genunchii, dai cu capul de câte o pancartă pe care scrie ceva cu roșu. Un roșu de-ți intră în vene ca otrava, dacă încerci să ocolești te redirecționează cu câte o palmă pe după cap: ”te crezi deștept, revino-ți! fii oaie” și apoi nu te mai lupți, doar înaintezi, te obișnuiești, cu drumul plin de gropi, te obișnuiești să cazi, să te julești, te obișnuiești cu durerea, cu chinul, cu resemnarea, că doar ești oaie și mergi alături de restul de oi. Încet, cu capul plecat, trist, dezamăgit. Un marș tăcut, pe o câmpie gri, plină de uscături. Un marș tăcut printre anotimpuri șterse de culoare, albe, albite, ca niște tâmple de bunic uitat. Uneori, în depărtare, dai de o oaie mai veselă și te gândești că e un moft, la ce bun să fii vesel? Doar ești oaie nu clovn! Iar într-o zi, o zi ca oricare alta, te revolți:

Ce mama mă-sii de oaie-s io? Calc în căcați de când m-am născut, mă duc în linie dreaptă pe un câmp gri, în față oaie, în spate oaie, gardu-i de un metru și noi suntem mii!!! Futu-i, io mă abat!!!

Gura de sub mustață cu dinții stricați râde și îmi scuipă amar: ”nu ești în stare! ești doar o oaie, stai pe curul tău, în șirul infinit de oi”

Dar nu! Nu AZI! AZI m-am enervat! De azi nu mai sunt oaie, sunt tot ce vreau să fiu, și-mi dau jos blana, și copitele și moaca de oaie, și-mi pun un chip de om frumos, și mă ridic și am curaj, și mă abat. În fond, de ce am eu nevoie să trec printr-un metru de gard când libertatea e infinită?!

Știu că oamenii sunt frumoși atunci când își ridică ochii din pământ și întrezăresc o rază de speranță. Atunci când se unesc pentru o cauză frumoasă, atunci când speră, atunci când creează și se creează, atunci când renasc!

Nu-mi venea să scriu azi, dar trebuia să-ți spun ce om frumos ești atunci când ești în stare! Am văzut în zilele acestea foarte mulți oameni frumoși, creativi, inteligenți și sensibili, oameni valoroși, oameni care s-au trezit și au văzut că e doar un metru de gard într-un infinit de libertate!

Nu te lăsa condus, ești în stare! EȘTI ÎN STARE!

ps: am vrut cumva să-ți spun că tot ce faci azi, acum, e vital, și nimeni nu are dreptul să-ți mai spună vreodată: nu ești în stare! NIMENI!!!

ps2: românii sunt deosebit de creativi, cu un simț al umorului ieșit din comun și cu o subtilitate aproape poetică! felicitări pentru pancartele atât de expresive! sunteți frumoși, nu vă lăsați conduși! de departe sunt aproape de voi 🙂

ps3: VĂ IUBESC!