Nonculori

Ce femeie frumoasă! Câtă siguranță și sensibilitate… o priveam fascinată cum îmi zâmbește de acolo de sus din tabloul acela alb-negru spânzurat ca o vină pe peretele alb. Toată camera era o combinație de nonculori, sau cum le mai numeam eu, culori ajutătoare. Așternuturi alb cu negru, o măsuță alb cu negru, un televizor cu imagini alb cu negru. Singura pată de culoare era paharul acela de vin roșu. Nu, nu era un pahar cu picior, era un pahar din acela de apă, cum găsești în camerele de hotel. Avea vinul în rucsac, o butelie prețioasă. Vinul, merita un pahar cu picior, și ocazia la fel. N-am înțeles de ce erau tablouri cu Sophia Loren? Era camera Sophia? Oare fiecare cameră era patronată de o altă divă?

Ne fâstâceam, brusc nu știam ce trebuie să fac cu cele două mâini ce-mi atârnau de-o parte și de alta a corpului, nici cu buzele nu prea știam ce să fac, așa că le mușcam cu foame și dinți. Și el se fâstâcea, mergea până în baie, venea înapoi, căuta ceva, apoi nu mai căuta, îmi venea să-i zic: stai naibii locului că și așa amețesc!

Eram prima oară cu el, într-o cameră de hotel. Numai noi doi. Totul regizat ca în filmele cu amanți. Doar că noi nu eram amanți. Nici nu știu ce eram. Poate eram doar doi străini. Ne-am întâlnit în tren, eu mergeam la socrii, el mergea la o expoziție. Asta a fost acum trei ani. Nu ne-am văzut niciodată de atunci, am vorbit doar prin mesaje și pe rețelele de socializare. Ne-am promis că ne întâlnim, o singură dată. De trei ani am tot programat întâlnirea aceasta, cu cele mai mici detalii. Acum, totul e alb negru, și eu mă întreb ce caut aici? O validare? O asigurare? O aventură? Nu-mi era prea clar, oricum, știam că nu o să-l mai văd niciodată. Am exclus din start riscul de a mă îndrăgosti. Nu, nu e cazul, iubesc alt om. Chiar dacă privirea lui flămândă mă făcea să amețesc.

Un trup de bărbat gol într-un așternut proaspăt alb-negru… un trup de bărbat, altul decât cel cu care eram obișnuită. Fără complexe, fără senzații de jenă sau nesiguranță, doar un trup, frumos, cald, calm… m-am dezbrăcat cu gesturi stângace, tremuram… și îmi părea tare rău că nu mi-am făcut abonamentul acela la sală. După patruzeci de ani, corpul obosește, și în unele părți gravitația e dușmănoasă ca o colegă rea și invidioasă.

  • Hai în pat!

Vocea îi era o șoaptă ce se topea pe sfârcurile mele, apoi aluneca tandru pe spatele-mi gol. Tremuram, de poftă, de foame, de sete, de cockteilul acela interzis, de doza de culoare ce-mi picura pe gât, pe brațe, pe trup. Dorința se zbenguia ca un șarpe căutându-și victima. Palme, mii de palme și de degete desenau labirinturi fără scăpare, grote în care aerul era prețios și respirația sacadată. Totul pitit într-o clipă uitată în camera de hotel…

Lumea se naște a doua zi… fredonam,  în timp ce apa caldă îmi ștergea orice urmă din el… puncte mici de culoare, stropi de albastru, și verde, și galben, și mov curgeau pe vana albă, aliniate într-un curcubeu hazliu a ceea  ce a fost noaptea aceasta. Ploua peste mine cu stropi vii, cu toate culorile adunate în buza dușului, ca un cântec… lumea se naște a doua zi. Apoi, când melodia s-a terminat, am pășit din nou în camera alb cu negru, m-am uitat din nou la ea: Ce femeie frumoasă! Ce zâmbet, ce buze! Ce poveste ascunsă în spatele ochilor ei, câte camere de hotel din care se scurg culorile cu fiecare noapte ce trece, cu fiecare trup ce se ascunde și plânge. Apoi, vine dimineața ninsă.

Totul rămâne în urmă, copacii, cerul, norii, șinele de tren zbenguite printre gări, albul zăpezii și negrul ochilor tăi privindu-mă. Lumea se naște a doua zi…

Nu l-am mai văzut niciodată. Nu am mai vorbit, nu ne-am mai scris, am decis să uităm tot. Am reușit oarecum, până azi, când totul în jur e alb, prea alb, iar două puncte mici și negre mă privesc cu sete și îmi desenează pe zăpada:

…camera Sophia, luni seara, te aștept!

(Culorile Sofiei, fragment)

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s