Love wine

Nu era prea fericit că în acea zi liniștită de sâmbătă a fost trimis la cumpărături. Mai erau două săptămâni până la Crăciun iar magazinele erau doldora de oameni disperați, copii agitați și mămici isterice. Toți cumpărau, toate erau la ofertă, doar timpul lui era limitat.

  • Știi bine că trebuie să iei niște vin și numai tu te pricepi!

Da, aici nu mai avea ce comenta, întotdeauna alegea vinurile cele mai bune, erau pasiunea lui, o viață întreagă de studiu, degustări, expoziții și călătorii în jurul celor mai alese podgorii din lume.

Putea să stea cu orele în raionul de vinuri al celui mai mare supermarket din oraș. Ai spune că un cunoscător nu cumpără vinuri din supermarket, dar era doar o petrecere banală cu angajații de la revistă, majoritatea tineri, însetați, care doar vor să se facă mangă înainte de miezul nopții, să se cupleze aiurea și să vomite în voie. Normal că avea crama lui de vinuri alese, dar după părerea lui era o blasfemie să dai un vin prețios unui necunoscător și mai mult decât atât, să-ți propui să te îmbeți cu asemenea licori alese.

Ajuns la concluzia că majoritatea cumpărau poșirci, s-a oprit resemnat în fața raftului cu vinuri roșii din Chile. Fascinat de gama variată, lua câte o sticlă, o învârtea atent la lumina neonului, îi studia culoarea, apoi citea ce scrie pe etichetă și o așeza la loc pe raft. Un sunet ascuțit de sticle lovindu-se una de alta l-au trezit din lectura unui cupaj de taninuri tari. O zărise cu coada ochiului, se uita pierdută la sticle, le învârtea și arunca în coș două trei butelii anapoda, apoi iar, se apleca, se ridica, stătea îngândurată, se uita la telefon, mai punea o sticlă două în coș. Era frumoasă așa din profil, cu un nas obraznic și bărbie frumos conturată, cu un păr negru și strălucitor, cu bucle ce îi cădeau haotic de sub căciula roșie. Tânără, până în 30 de ani, înaltă, cu mișcări calme de dansatoare, o prezență interesantă. O privea amuzat, era clar, habar n-are ce cumpără, nu poți cumpăra Porto cu Rioja și vin de ghimbir la un loc. Părea copleșită de o misiune mult prea grea pentru ea. Trecea calmă de la un raft la altul, se uita ca și cum ar fi găsit o comoară și nu știa ce să facă cu ea. Era amuzantă, serioasă dar jucăușă în același timp, aiurită și preocupată, clar derutată.

El, un cavaler, în galop rapid spre 50 de ani, cu părul încă negru dar cu fire ninse în barba scurtă, elegant, casual, genul de blugi cu un tweed și un fular asortat, înalt și foarte atrăgător. Căsătorit, de 10 ani cu directoarea trustului unde și-a început cariera. Aventurier, nu… poate doar foarte râvnit și foarte selectiv, dar totuși atent la dorințele femeilor. Aparent rece și inabordabil, totuși plin de sensibilitate. Nu iubea doar poftea. Și se respecta destul ca să-și satisfacă poftele.

Femeia pentru el era ca un vin bun, îi plăcea să o guste încet, în liniște, înghițitură cu înghițitură, apoi, când simțea amețeala aceea plăcută că i se revarsă în vene, în trup, în minte, se oprea. Și întotdeauna, și în cazul femeilor, alegea cele mai sofisticate arome, niciodată poșirci. Dar fata asta părea un cupaj interesant, de arome jucăușe, de taninuri îmbătătoare, de substraturi adânci și provocatoare. Un amestec de copilărie și maturitate, de bucurie și calm, de pasiune și umbre, nu-i putea rezista…

  • Pot să te ajut? Ce vin te-ar interesa? Mă pricep la vinuri, oarecum cu asta mă ocup!

Ea zâmbea, roșindu-se timid și amețitor, rușinată de haosul din coșul ei și de nepriceperea ei.

  • Hm, am fost aleasă responsabila cu băuturile pentru petrecerea de Crăciun de la firmă, eu care în viața mea nu cred că am băut mai mult de cinci feluri de vin, în general vinuri dulci, pe care le amestec cu Cola. Râdea cu ochii, cu dinții, cu gura, era o bucurie să o privești, un copil frumos, de o inocență tulburătoare. A știut de la primele cuvinte ale ei, că va fi unul din vinurile pentru care merită să străbați lumea întreagă până găsești via perfectă, cu strugurele potrivit.

Lumea e ciudată, oamenii umblă hai hui, ca niște furnici pe nisipul fierbinte, rătăcesc, se ascund, încearcă să trăiască, adorm, se trezesc, niciodată nu știi ce-i cu ei, de ce în amalgamul acesta de trăiri nu se mistuie totul ca o barcă luată de valurile unui ocean tulburat. Iubirile se rotesc în carusel, amețesc, apoi se despart, se reunesc, se amestecă în cupaje ciudate, în gusturi amare sau în arome dulci, pătrunzătoare. Lumea nu e cuminte, nu ascultă, nu trăiește, cu dansează. Lumea e doar o poșircă pe care o vomiți acru și usturător în fiecare dimineață când soarele îți intră obraznic și neinvitat în ochi.

10 ani, atât. Barba e mult mai lungă și mai albă, ridurile îi lasă razant urme dure pe chip, ochii sunt goi, rătăciți, nu mai are gust, nici miros, nici simțuri. Totul a înghețat, ca o vie în miez de iarnă. Boabe uscate și amorțite pe vrej, zăpezi ce acoperă orice urmă de culoare. În el, nu mai e nici o picătură de rubiniu, nici un strop de parfum, nici o rază de vis, nimic. S-a uscat, s-a ofilit, a murit. 10 ani, atât. Cea mai prețioasă aromă, a gustat-o, a sorbit-o, s-a hrănit cu ea, a poftit-o, s-a îmbătat de atâtea ori, nesătul, nesăturat… până când ultima picătura a înghețat în vena-i secată de viață.

  • Un shiraz pentru mine, băiete, acum! Dar barul s-a golit, un clinchet de sticle goale l-a trezit din beție… același clinchet de sticle, acum îi șoptește durerea, atunci îi vestea bucuria.

Pe drumul pustiu, o siluetă bătrână își târâie pașii, povestea, amorul, dorul… nimic nu se schimbă, nici moartea, nici vinul… doar zăpada aceasta eternă acoperă mormântul și chinul…

Eticheta aceasta va fi pentru ea, unica lui iubire, un vin rar, un vin pe care-l bei o dată în viață, un vin care înnobilează un singur moment, o singură privire, acea privire care îți smulge sufletul din loc, îți pătrunde în celule, în piele, în fiecare ungher din ființa ta. Pentru ea… premiul absolut pentru cea mai elegantă etichetă de vin…

the end…

ps: întotdeauna am fost fascinată de meseria de scriitor de etichete de vin. adică să nu crezi că e o muncă ușoară. cine scrie etichetele de vin, și de ce unele etichete sunt ca o poezie, ca o poveste de viață, complexe cu descrieri amețitoare, cu adjective parfumate și îmbătătoare. îmi place să citesc etichete de vin, mi-ar place să le și scriu. ce școală se face pentru această meserie? este asta defapt o meserie, poți să mergi la lucru dimineața să scrii etichete de vin, să creezi design-uri, desene, texte, povești pentru a descrie un vin? ei, uite asta da meserie, aș zice eu:) de aici a pornit povestea mea, povestea tristă a scriitorului de etichete de vin…

15178956_10154123457133379_2225462955121360912_n

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s