Mama…

Azi ar fi fost ziua mamei mele…

A plecat, într-o seară de duminică, undeva pe vreme de vară. N-a apucat să albească… mereu mă întreba când o vopsesc pe păr, negru, negru. N-am avut niciodată timp. N-am vopsit-o, n-am pieptănat-o și acuma gândindu-mă înapoi, cred că nici n-am iubit-o așa cum poate aș fi vrut, mai sonor, mai conștient.

Aveam vreo 9 ani, când m-am pregătit o zi întreagă să-i spun că o iubesc. Să rostesc cuvintele, să i le dăruiesc. N-am fost crescută cu declarații, erau vremuri reci, vremuri ce te făceau să taci, să nu te exprimi și mai ales să nu-ți exprimi sentimentele. Seara, m-am dus la ea și oarecum cuvintele erau goale în gura mea, le-am rostit, dar așa ca și cum ai pune o mască peste toată viața, un chip schimonosit, cu gura și ochii strâmbi, cu o grimasă de forțare grea, rece, netalentată… „teiubesc”… suna atât de fals, atât de forțat. Dar o iubeam simplu, fără măști și ea știa.

Apoi, râsul ei. Un râs sănătos, sincer, râdea ca și cum nimic nu-i stătea în cale, nimic, nici boala, nici viața, nici moartea. Vreau să cred că a plecat râzând, și sincer, o văd în stare.

Mamă, oriunde ai fi, știu că ești cu mine… și dacă eram acolo, lângă tine, și mi-a fost greu să rostesc te iubesc, acuma, că sunt la un colț de infinit față de tine, lasă-mă să-ți spun, știu că mă auzi: Te iubesc! cu râsul tău cu tot, mamă…

Dacă azi, acum, simți că iubești pe cineva, spune-i. Nu-ți fie teamă, spune-i. Nu mai aștepta nimic, o altă zi, o anumită ocazie, un anumit moment. Acum e perfect. Acum încă poți.

Cuvântul mama, conține în miezul ei sunetele primordiale, acelea fără de care lumea nu ar fi existat, conține acele silabe de bunătate și de iubire pură, necondiționată și atât de limpede încât poți vedea ochii înlăcrimați de dor, te poți oglindi într-o mare duioasă de griji și de zâmbete, de „unde ai fost?” și de „când mai vii?”

Cuvântul mamă nu am să-l mai rostesc decât în rugăciune, cuvântul mamă a rămas undeva sculptat în miezul sufletului meu ca o piatră de mormânt sau ca un cântec de leagăn, cuvântul mamă a rămas amintirea râsului tău curat, sincer și colorat. E o ancoră ce mă întoarce mereu lângă tine, e un clinchet cristalin de stele ce se ciocnesc pe cerul infinit, e o rugăciune.

Pozele acestea sunt râsul meu, silaba mea din cuvântul mamă, ancora mea în această experiență umană, bucata mea de infinit și de iubire…  șoapta mea: vezi mamă, iubirea merge mai departe, sunt și eu mamă azi, deci, mergi liniștită, ai făcut o treabă bună!

428673_459882560756566_1339601941_n 14971915_1118329324911883_2092238197_n

Iar pentru tine, cel ce mă citești am un singur mesaj: pune mâna pe telefon și sună-ți mama, spune-i că o iubești, spune-i că te gândești la ea… azi, acum, nu irosi nici o secundă.

Nu-i timp de irosit iubire, nu-i timp de mâine, e doar azi, azi: Te iubesc, mamă!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s