povestea cerului meu…

Soare! Asta îmi place aici, niciodată nu știi cu ce culoare de cer te trezești. Azi, albastru, mâine poate gri, și nu peste mult timp un cer alb care își leapădă cearșaful de ceață albă peste noi. Ei, uneori îți mai spune telefonul deștept, așa, în mare, ia-ți umbrela sau ochelarii de soare, dar oricum, nu-ți spune ce culoare are cerul. Ce tare ar fi, o aplicație care să te anunțe, cer oranj, cer gri cu puncte albe, cer nehotărât vopsit în culori țipătoare, cer roșu înfiorat de amurg, cer… bătaie :)))  și de ce ar conta cerul? Că doar nu suntem pictori? Sunt atâtea probleme în lumea asta mare, e chiar așa de important ce culoare are cerul? Pentru tine ce e important?

Dacă ești poet îmi vei spune ploaia, dacă ești suflător în trompeta orchestrei de cameră îmi vei spune vântul, dacă ești economist îmi vei spune frunzele, dacă ești medic îmi vei spune liniștea, dacă ești magician îmi vei spune iepurii. Pentru că vezi acel lucru care îți dă importanță vieții, sau mai exact, importanța vieții tale e în funcție de ceea ce vezi.

Te trezești cu furie, te dai jos din pat înjurând o altă zi de marți, îți lovești degetul mic de scândura patului, îți picuri pasta de dinți pe cămașa curată, îți scapi telefonul în wc, îți arzi limba cu cafeaua fierbinte…și eu îți scriu de cer??? fugi de-aici, îmi spui! Cine are timp să se uite la cer, enșpe mii de rapoarte stau în stand by pe biroul tău, alergi, claxonezi, te stresezi, mănânci aiurea, te sufoci, te hrănești cu furie, iubești cu furie, trăiești cu furie și într-un final mori cu furie. End of story.

Alt scenariu. Te trezești, deschizi ochii și mulțumești în gândul tău pentru asta, te întinzi ca un câine. Ai văzut cum se întind câinii, pisicile și bebelușii? Știu ei ceva! Te întinzi din toate încheieturile, îți simți toate articulațiile, toți mușchii, apoi cobori încet din pat. Te mai întinzi odată. Tragi jaluzelele, te uiți la cer, deschizi geamul și tragi aer în piept. Totul conștient și încet. Aceleași rapoarte te așteaptă, dar cămașa rămâne curată, telefonul e uscat și tu zâmbești. Pentru că te hrănești cu zâmbete, trăiești cu iubire și prețuiești fiecare clipă. Iubești viața și nu mori. Nu-i nici un end, doar story 🙂

Da, eu mă uit ce culoare are cerul, îmi vei spune… iar eu mă uit cu tine. Pentru că din milioanele de lucruri pe care trebuie să le facem, privitul cerului e cel mai simplu. E momentul acela în care îți dai seama că ești parte dintr-un infinit, și că orice nor ai avea în viața ta, există milioane de posibilități și de forme de nori înafara vieții tale. Poate nu-ți rezolvă creditul la bancă, nici cearta cu iubitul, poate nu-ți rezolvă nici problemele de servici, nici cele de sănătate, dar cu siguranță nu-ți crează altele. Și da, nu poți fi furios când privești cerul. Poți fi doar deschis spre miile de forme de nori de pe cerul tău. Și nici nu vei știi când deodată va ieși o rază mică de soare, că sub orice nor, cât de negru o fi, e soare. Întotdeauna.

Din lucrurile simple izvorăște adevărul. Din lucrurile simple e format infinitul, și din lucrurile simple tragi cele mai bune povețe. Poate nu ar strica o oră pe săptămână în care profesorul să nu dea lecții, în care orarul să nu aibă exigențe, în care învățământul să nu dicteze, ci doar să încurajeze, să provoace, să asculte, să admită, să permită. O oră pe săptămână în care elevul să conștientizeze aerul pe care-l trage în piept, apa pe care o bea, cerul sub care trăiește, copacii pe care-i respiră, iubirea pe care o împarte. Ce lecție e mai importantă ca asta?

Acum, că te-am plictisit destul, trage adânc aer în piept, lasă furia deoparte și privește cerul pentru un minut. E un Univers întreg în tine și același Univers înafara ta! A câta parte din el e rata ta de la bancă???

Din câte lumi se naște un cer?

Din câte vieți norii se-adună?

Din câte lacrimi scurse ieri

Se desenează biata lună?

De vei vedea o zi cu soare

Să știi că-i gândul meu spre tine

De vei vedea numai culoare

E curcubeul care vine

Dar și de-or fi nori cu duiumul

Pe cerul tău, de-or fi doar ploi

Să știi că-i gândul meu, nebunul

Hălăduie printre nevoi.

Să nu te temi, să nu te-nfurii

Că n-ai greșit, ești om și-atât,

Să n-aduci nimănui injurii

Zâmbește, nu fii amărât!…. că doar totu-i poezie și tot românul e poet 🙂

ps: nu mă pot abține:))) nu lua totul în serios, dacă vei vedea numai culoare pot fi și ciupercile magice nu numai curcubeul :)))

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s