Mindvalley

Nu mi-am propus să-ți scriu și azi. De regulă am un obicei prestabilit, scriu sâmbătă în timp ce-mi beau cafeaua, și este poate cel mai frumos moment de început de weekend. Dar nu mă pot abține, trebuie să-ți împărtășesc asta.

Ai simțit vreodată că te umpli de bucurie? Că ai descoperit ceva ce căutai de ani buni, că ai trecut un prag pe care demult voiai să-l treci? Ai simțit vreodată că ești atât de viu că simți cum îți curge sângele prin vene și artere, că mintea ți-e ca un burete gata să absoarbă tot? Ai simțit vreodată starea de flow, când parcă s-a făcut lumină și poți zări chiar și cel mai mic strop de rouă de pe firul de iarbă?

Așa mă simt eu acum. Nu, nu am fumat nimic și nici măcar nu am gustat din shirazul meu preferat:)

Atâția ani am căutat o formă de manifestare, atâția ani am știut că e ceva ce trebuie să fie mai presus de noi, de rutină, de viața de zi cu zi, că e un pattern diferit, e un mindset diferit, e ceva ce ne conduce și ne face fericiți. Știam că e ceva!

Am terminat psihologia, mai exact științele educației, n-am înțeles nimic din toată varza ce mi s-a predat în facultate, sau ceea ce am înțeles nu a fost chiar limpezit, clarificat. Școala și educația în mintea mea erau cu totul altfel decât în realitate. A venit timpul să-mi trimit copiii la școală, să-i urmăresc și să fiu pe deplin dezamăgită. Nu, școala nu e genul de educație pe care mi-l imaginam eu. Și știam că există lacune mari în educație, arii întinse de subiecte care ne ajută, dar despre care nimeni nu ne-a vorbit în școală. Sunt o mulțime de tineri dezorientați, speriați, care nu-și văd viitorul, nu se regăsesc în cursul firesc al vieții, sunt extraordinari dar se pierd în mulțime. Ei, merită ceva! Ei merită o schimbare! Sunt generația nouă, tânără, sunt cei ce vor avea grijă de noi, sunt copiii noștri!

Trebuie schimbat ceva în acest sistem obosit și ne-updatat! Va fi greu, va fi aproape de neînchipuit, dar nu imposibil! Eu pot, tu poți, fiecare putem să schimbăm ceva!

Și ce mă face să simt că zbor, că sunt vie și îmi vine să strig: Evrika!???

Faptul că am descoperit oameni care gândesc la fel, care fac ceva în acest sens, care îmi unesc punctele din urmă cu cele din față, care îmi formează o linie, un drum pe care să pășesc, că sunt șerpașii mei, călăuzele mele!

Cel mai frumos sentiment e atunci când descoperi că ceea ce ai simțit că trebuie să faci se poate face! Că sunt oameni care deja fac, că ai suport și modele de urmat, că ai material de studiu, ai cărți, ai bibliografie, ai tot ceea ce vrei! Dar cel mai important lucru: ai un scop, un țel, un rost!

E duminică, liniște, timp pentru tine, pentru ceea ce-ți dorești…

Îți ofer un mic dar, pe care vreau să-l împart cu tine, pentru că e fenomenal!

Mindvalley, sau cum un simplu om, ca tine, ca mine, poate schimba ceva!

 

” The fact is that given the challenges we face, education doesn’t need to be reformed it needs to be transformed”

Sir Ken  Robinson

http://www.mindvalley.com/about.html

ps: m-ar bucura să-ți știu părerea, m-ar ajuta enorm, așa că…rupe-ți o secundă din zemoasa felie de duminică și scrie-mi!

 

Lasă un comentariu