o felie de tort

Cum ar fi să te trezești într-o dimineață total schimbat, alt om? Să ai alte gânduri, altă atitudine, alt mood? Să te trezești vesel, puțin aiurit și să te uiți tâmp la un punct, nu știu, o gaură-n perete, o poză, o muscă pe tavan, ceva, la forma tapetului sau la clanța ușii! Să stai minute în șir să privești un punct și în mintea ta un glas să exclame: băi, să-mi…, what the fuck?! Și apoi să te apuce un râs puțin cam isteric? Cum ar fi? Te-ai gândit vreodată?

Trăim zile și nopți, minute, ore, luni, ani, o viață chiar, fără să avem un singur moment de genul ăsta! Ne trezim, mergem la lucru, la școală, la cursuri… venim acasă, băgăm în fizic, ne uităm la tv, bem un vin sau o bere, mângăiem câinele, copiii, pupăm soțul, picăm leșinați și dormim. Dimineață, sună ceasul, spunem câteva cuvinte neortodoxe în minte, ne spălăm, ne îmbrăcăm, bem o cafea și alergăm (ok, recunosc la mine asta se întâmplă seara că lucrez în schimb de noapte, dar la fel fac).

Așteptăm weekend-ul, vai, dar ce-l mai așteptăm! Apoi vara, apoi concediul, apoi iarna, apoi Crăciunul, apoi revelionul, apoi ziua de joi când am liber, apoi ziua mea când din principiu de ani buni nu mă duc la servici, e ziua mea, fac ce vreau cu ea, apoi Paștele, apoi iar vara și tot așa. Un ciclu perfect de așteptări!

Și nici măcar într-o dimineață nu ne trezim loviți de liocă (eu așa-i zic, alții îi zic epifanie:)

Oare de ce? Oare de ce nu eu? Oare de ce întotdeauna alții, ei, ceilalți?

Pentru că toată lumea știe că dacă te lovește lioca, epifania, mă rog, nu mai ești același, ești total schimbat și rutina zilnică se rupe, e un nod într-o continuitate prea liniară, un UAU!

Și nu zici UAU când te plictisești, atunci zici, FUCK, SHIT, KKT… în traducere ardelenească „no la că-i bine”

Scriu pe blogul acesta o dată pe săptămână că așa m-am setat, sâmbătă scriu pe blog. Mă citesc cam tot aceiași oameni, oameni faini, foarte faini, foarte rar câte unul nou. Unii vor spune, păi da, că rezultatele vin în funcție de efortul depus! Corect! Dar dacă eu nu vreau să depun efort? Dacă scriu pentru că mă simt bine? Dacă e un gest aproape egoist? Terapie prin scris? Terapia mea prin scrisul meu! Da, ok! Nu deranjez pe nimeni!

E ca și cum mănânc un măr singură în camera mea! Te deranjează cu ceva? Pot să pleoscăi și să scuip sâmburii pe jos, ți-a intrat vreun sâmbure în ochi? Nu! Pentru că o fac singură, în camera mea! Dar ce se întâmplă dacă mănânc un măr lângă un copil înfometat?  Ei da, îl fac să saliveze de poftă, să nu se mai poată concentra la lecții, să vrea măr!!!

Dacă mă focusez pe tine, scrisul meu nu se schimbă doar pentru că vreau să-ți împărtășesc ceva, ceva ce pe mine m-a atins, m-a îmbogățit, m-a hrănit! Vreau să-ți dau și ție o bucată din mărul meu! Iar dacă mărul e de calitate, vei fi bucuros să ai chiar și un sâmbure din el!

Lecția asta am învățat-o mai demult, dar am conștientizat-o abia aseară! Orice faci, fă cu plăcere și fă în așa fel încât să împarți și celorlalți o bucată! Asta înseamnă fericire! Și cred că e unica rețetă pentru succes! Sunt fericită când scriu, dar când un cuvânt de-al meu te poate ferici pe tine, sunt cu adevărat fericită!

Un principiu simplu, de avut în vedere în orice domeniu!

Mi-am stricat rutina de a scrie doar un articol, sâmbătă, ți-am scris și azi, duminică, pentru că ceea ce m-a făcut să mă uit la clanța ușii minute în șir, merita tăiat în bucățele mici și împărțit la cât mai mulți, ca pe un tort de duminică!

Dacă poți ferici pe cineva fă-o! Împarte, oferă, ajută!

 

„Fii bun ori de câte ori e posibil. Și e posibil întotdeauna.” Dalai Lama

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s