De ce

M-am gândit zilele acestea cam ce fac eu aici? De ce scriu pe acest blog? Pe cine ajut cu scrisul meu? Cine are nevoie de mine și de ceea ce fac aici?

Probabil și tu ai momente în care te simți oarecum pierdut. Ce fac? Pentru cine fac ceea ce fac? De ce consum timp și energie să fac lucruri? Care este scopul?

În ultima perioadă m-am gândit foarte mult la scop, la țel, la rost… am urmărit emisiuni, am citit, am ascultat oameni din toate categoriile, am tras concluzii. Scriu deja de ani buni, peste zece, scriu pentru că uneori aerul nu-mi ajunge și atunci mi-l suplimentez cu litere și povești. E o terapie, o terapie care m-a ajutat în cele mai grele momente. Am scris când bunica mea era pe moarte, am scris când tatăl meu era în spital, am scris când am plecat departe de prieteni, am scris când mă simțeam singură și rătăcită. N-am știut să fac altceva, am scris.

Scriu haotic, ușor, fără nici un plan, fără nici un schelet organizat. Scriu cuvinte care-mi stau agățate în suflet sau în minte, pe câte o celulă supărată sau prea bucuroasă. Le dau drumul, iar la urmă citesc ce-a ieșit. Nu e nimic profesional în scrisul meu, nu e nimic studiat, nu e nimic planificat. Și revin la întrebarea de la început: ce rost are? pe cine ajut?Răspunsul este unul foarte egoist: pe mine mă ajut în primul rând! mie îmi dau putere să continui, să pășesc, să respir, să trăiesc. Dar, pentru că mereu există și un dar… nu-mi ajunge. Una dintre concluziile pe care le-am tras în urma acestei, să zicem, mici cercetări, este că, pentru a fi fericit, pentru a avea un scop, un rost, trebuie să-i ajuți pe cei din jurul tău!!! Trebuie să te simți util, să te simți dorit, să te simți dispus să împarți, să dai valoare clipei, să oferi.

Am făcut câteva mici experimente. am scris pentru mine, cu gandul la mine și am scris pentru tine, cu gândul să-ți ofer ceva, ție, celui care mă citești. Da, a doua categorie a avut impact mai mare. A doua categorie mi-a bucurat sufletul mai mult. Încă sunt destul de rătăcită, încă mai caut răspunsurile potrivite, încă mai am nelămuriri, dar știu sigur că trebuie să fac ceea ce îmi bucură sufletul.

Probabil blogul acesta mă va duce undeva, îmi va da câteva răspunsuri la întrebările mele, probabil voi trage concluzii simple dar benefice pentru ceea ce visez să fac. Nu știu… nu renunț la el, voi continua să scriu și mă voi bucura să știu că măcar un cititor a găsit o mică rază de soare ascunsă aici, un cuvânt care i-a mângăiat existența într-un fel sau altul, o poveste care i-a dat un zâmbet sau l-a bucurat cumva.

Rămân fidelă scrisului, în orice formă ar fi, e o terapie în care cred și care mă ajută. Dacă te ajută și pe tine, scrie, nu conteză ce, cui, cum, doar scrie!

„Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul” Nicolae Iorga

Dacă sufletul tău e împăcat, dacă aerul pe care-l respiri îți ajunge, dacă zâmbetul tău e în tine și îl simți, e mult mai ușor să ajuți, să oferi, să dai valoare clipei. Poți să fii un pic egoist și să-ți oferi liniște, ca mai apoi să creezi din liniștea ta o oază de culoare pentru cei din jurul tău. Poți să visezi la un colț de suflet în care să te ascunzi atunci când te simți rătăcit, ca mai apoi să faci loc în acel colț de suflet celor pe care îi iubești și vrei să-i simți aproape. Poți face orice pentru un strop de culoare dacă apoi colorezi cu ea în jurul tău.

Lasă-mi un semn că sunt pe drumul cel bun, pentru că uneori un semn ne poate arăta drumul corect!

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s