Acasă

Ultima privire, din ușă. Bagajele sunt deja în mașină, casa rămâne goală în urma mea. În aproximativ trei-patru ore sunt departe. Curios că numesc acasă locul spre care mă îndrept. E o oarecare confuzie în mintea mea, unde e acasă? sau cum de acasă s-a multiplicat în ultima vreme? În sinea mea am toate răspunsurile, știu că finețea cuvântului acasă e dată de suflet, nu de adresă, nu de buletin ci de suflet. Sufletul meu se cuibărește bine mersi la trei mii de kilometrii distanță față de adresa mea de reședință, și-mi zâmbește malefic, haha, ce faci proasto, nu vii?

Am părăsit insula pentru o bucată de vreme, două săptămâni, de fapt a fost o mare păcăleală la mijloc, pentru că toate orele, zilele și nopțile, toate clipele și minutele au stat în ploaie să mă aștepte la aeroport și au intrat la apă. S-au trezit micuțe-micuțe, zile cât o clipă, clipe cât un nimic infinit de nimicuri. Astfel că, se explică de ce două săptămâni au devenit atât de scurte cât o clipire din gene atunci când îți intră soarele în ochii obișnuiți cu umbra.

Încă un zbor deasupra norilor și m-am întors pe insulă. Culmea, tot acasă. Mi-am târât un pic sufletul bolnav, balonat, cu burta plină și neuronii amețiți, i-am tras o muștruluială cu voce pițigăiată cum că: să-ți fie rușine, uite, îți pușcă pantalonii pe tine, explodează cântarul ca un cârnaț uitat la fiert, colcăie tone de calorii importate, mă mir că nu te-au oprit la vamă că transporți ilegal grăsime umană! Dar sufletul leneș și mahmur râdea pe sub mustață, ce știi tu? și se unduia zumzăind încă melodii cuibărite într-un alt timp, într-un alt punct de pe hartă.

Am un suflet foarte capricios, uneori mofturos și pus pe harță, mereu nemulțumit, isteric ca o femeie de oraș într-un grajd de vaci, melancolic cu muci și lacrimi de crocodil (chiar are crocodilul lacrimi?), un suflet care uneori aș spune că nu-și găsește locul. Și eu trebuie să fiu cea tare, cea care îi ține de urât, îl amăgește cu una și alta, îi promite că într-o zi… ceva, îl distrează și îl îmbată, îl păcălește cu tone de fericire, împlinire, succes, libertate. Rahat, uneori nici eu nu cred, dar nu pot să mă arăt în chip de Toma necredinciosul în fața unui suflet atât de capricios. Ultima mea găselniță acum e cum că într-o zi îmi iau sufletul plictisit, îl târăsc într-o cocioabă pe malul mării, un alt acasă, îi pun în brațe laptopul, îi dau drumul să se joace cu el și să vedem ce o să iasă. Între timp, eu voi culege alge și le voi găti, voi învăța să adun scoici și fructe de mare, voi bea vin și voi face săpun artizanal cu motive marine, bio, super handmade! no

Voi avea o viață liniștită, soare, mare, briză sărată, muzică, voi umbla toată ziua desculță în bluze de in alb vopsite cu albastru, voi înota kilometrii întregi, voi trăi simplu dar minunat.

Uneori îmi voi supraveghea sufletul scăpat la tastatură, voi râde cu el de poveștile născocite, voi simți în sfârșit un ACASĂ! Pentru că acasă e acolo unde ți-e sufletul împăcat!

Până atunci, m-am întors pe insulă, m-am întors pe blog și te plictisesc sperând însă că ale mele cuvinte se reflectă undeva și în al tău suflet!

 

sursă foto: favim.com

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s