Duminica celor singuri

Duminică. Soare cu dinți, insula a înghețat. Nu m-am trezit pe cântecul păsărelelor, nici nu le-am văzut în pomul roșu din curtea vecină. Argintiul subțire și lucios unge ca o folie de staniol toată insulița. Vecina iese zgribulită și își mai bagă în casă două trei ghivece uitate peste noaptea împietrită afară. Probabil nu va mai salva mare lucru din frunzele înghețate de primula. Viața intră într-o oarecare lentoare molatecă, totul pare încetinit, strada pustie, doar coșurile caselor fumegă desenând linii mici de aburi groși peste tabloul static de împietrire.

Viața intră într-o oarecare lentoare molatecă. Citesc…

Probabil într-o etapă sau alta ați trecut toți printr-o situație de împietrire. Momentul acela în care te simți atât de mic și de nesemnificativ încât ai putea fi uitat în lumea asta ca un ghiveci de primulă la minus două grade. Ai fi singur, disperat, înspăimântat, dar singur. Ai vrea să plângi dar în același timp ai ști că dacă vei da drumul unei lacrimi, nu te vei mai putea opri, așa că, hotărăști să fii tare și să nu plângi.

Probabil într-o etapă sau alta ați făcut cunoștință cu boala, cu spitalele, cu holurile goale străbătute de vreo asistentă grăbită sau de vreun medic și mai grăbit. Probabil, în momentele de așteptare ați fost atât de înspăimântați încât ați citit toate reclamele de pe holurile spitalelor, doar doar, mintea va fi ocupată cu altceva decât cu iminenta apropiere a morții învăluită mereu în eterna manta de inutilitate, de sentimentul de nusemaipoatefacenimicepreatârziu.

Sunt momentele cele mai groaznice, sunt momentele în care ne gândim dacă mai are rost să luptăm? sau… ducem o luptă dinainte pierdută!

Un om de o calitate excepțională, un bun exemplu al meu, Daniel Zărnescu a scris o carte. Cartea se numește „O luptă de dinainte pierdută”. O va lansa pe 24 noiembrie. Este o carte manifest despre sistemul medical din România. Povestea este cât se poate de reală, mama sa fiind internată la o secție de paliație în stadiul patru de cancer.

Această carte, pe lângă faptul că e scrisă cu sinceritate, atingând toate nivelele emoționale, este un act de caritate de o noblețe aparte. Daniel are o soră cu tetrapareză spastică. Mama lui a avut grijă de ea. Copilăria lui a fost marcată de momentele grele de adaptare a unei nevoi speciale la o viață normală. Au reușit să ducă această luptă dar cu ce preț?

România are nevoie de centre de susținere și de ajutor pentru familiile cu astfel de probleme. România are nevoie de spitale Respiro pentru familiile care se confruntă cu astfel de probleme. Daniel i-a promis mamei lui pe patul de moarte că va face o schimbare în acest sens. Cartea lui e doar un început. Toate veniturile adunate din vânzarea cărții vor merge în conturile Asociației Maria Zărnescu, numită după mama lui care și-a dedicat 26 de ani din viață fetei ei. Suma adunată va ajuta la ridicarea unui centru rezidențial pilot care să ofere cazare și tratament 24 de ore din 24, 7 zile din 7 celor care suferă de tetrapareză spastică în România.

Ce poți face tu?

Poți să comanzi cartea, să o citești (o vei savura) și să contribui la o ideea umanitară atât de necesară semenilor noștri. Mai poți să dai mai departe vestea astfel încât să ajungă la urechile celor interesați direct. În România există zeci de mii de familii care au membrii cu tetrapareză spastică.

ai aici site-ul lui Daniel

ai aici și pagina de facebook cu toate detaliiile

Sper că nu te-am întristat prea tare, nu acesta era scopul, până la urmă e o luptă interesantă și viața asta, hai să ne bucurăm de momentele pe care le avem, de cei dragi din jurul nostru, de duminică, de soare chiar dacă e frig, de cărți, de oameni care fac ceva pentru a schimba în bine calitatea vieții, de Viață în general!

ps: azi am chef de poezie, de un vin roșu sec și de o muzică bună 🙂

ps2: să scriu poezie, să beau vin roșu și să ascult muzică bună… să ne înțelegem 🙂